PRSV 1.3 - 1.4
Îmbunătățirea competitivității și a inovării în microîntreprinderi din Regiunea Sud Vest Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
Eligibilitate
Beneficiari eligibili
- Societăți comerciale sau societăți cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor din mediul urban din regiunea Sud-Vest Oltenia, indiferent de localizarea sediului social al acestora.
- Nu se încadrează în categoria întreprinderilor în dificultate;
- Nu este în stare de insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare;
- Nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare – 2024 și în anul fiscal anterior, respectiv 2023;
- A fost înființat cel târziu la data de 1 ianuarie 2023.
Valoare finanțare
maxim 300 000 euro
Finanțare nerambursabilă
90%
Restul din finanțare se asigură din fonduri proprii, inclusiv bancă.
Todos & Company evaluează gratuit eligibilitatea dumneavoastră pentru acest program dacă ne furnizați informațiile companiei prin formularul atașat. În urma completării, veți primi o ofertă personalizată,
Aplica acum pentru acest program aici!
Investiții eligibile
Investiții în active corporale:
- Lucrări de construire, extindere, modernizare a spațiilor de producție/ prestare de servicii ale microînreprinderilor, inclusiv lucrări pentru asigurarea utilităților generale aferente efectuate în limitele de proprietate (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI, telecomunicații etc.);
- Achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;
- Achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie (activitate obligatorie), precum și sisteme care utilizează surse regenerabile, alternative de energie strict pentru eficientizarea activităților pentru care se solicită finanțare, în cuantum de minim 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului (de exemplu: recuperatoare de căldură, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare etc.);
- Achiziționarea de instalații/echipamente specifice pentru activități în domeniul economiei circulare.
Investiții în active necorporale:
- brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea exclusiv a activității legată de codul CAEN pentru care se solicită finanțare, eligibile în limita a 20% din valoarea activelor corporale.
Alte investiții:
- Certificarea/recertificarea produselor, serviciilor, proceselor, de către un organism de certificare acreditat;
- Certificarea/recertificarea sistemelor de management;
- Investiții specifice procesului de internaționalizare;
- Consultanță și proiectare;
- Activități de informare și publicitate
Cum te ajutam?
Dă viață viziunii tale antreprenoriale alături de Todos & Company! Suntem partenerul tău de încredere care transformă ideile tale de afaceri în adevărate succese, cu ajutorul fondurilor nerambursabile.
Oportunități
Identificam cele mai bune oportunitati de finantare pentru firma ta
Redactare
Redactare acte, documentatie, rezolvam birocratia
Depunere
Inscriere si depunere acte la cerere clientilor
Implementare
Ne ocupam de implementarea cu succes a proiectului de finantare